11 În ziua următoare, Saul a împărțit oamenii în trei cete. În timpul străjii de dimineață au pătruns în tabăra amoniților și i-au zdrobit până la arșița zilei. Cei care au supraviețuit s-au împrăștiat, astfel încât n-au mai fost lăsați împreună nici măcar doi dintre ei.
12 Atunci poporul i-a zis lui Samuel: – Care au fost cei ce n-au vrut ca Saul să domnească peste noi? Aduceți-i la noi pe acești oameni, ca să-i ucidem.
13 Dar Saul a zis: – Nici un om nu va fi dat la moarte în această zi, pentru că astăzi Domnul l-a izbăvit pe Israel.
14 Atunci Samuel a spus poporului: – Să mergem la Ghilgal și să reafirmăm acolo monarhia.
15 Astfel, tot poporul s-a dus la Ghilgal și l-au încoronat pe Saul în prezența Domnului. Au adus acolo jertfe de pace înaintea Domnului și s-au bucurat foarte mult, atât Saul, cât și toți israeliții.