5 Atunci el le-a mai zis: – Domnul este martor împotriva voastră și unsul Său este martor în ziua aceasta că nu m-ați găsit vinovat cu nimic. – El este martor, au răspuns ei.
6 Samuel a spus poporului: – Domnul este Cel Care i-a ales pe Moise și pe Aaron și Care i-a scos pe strămoșii voștri din țara Egiptului.
7 Acum rămâneți aici ca să vă confrunt, înaintea Domnului , cu toate faptele drepte pe care le-a făcut El pentru voi și pentru strămoșii voștri.
8 După ce Iacov a intrat în Egipt, strămoșii voștri au strigat către Domnul , iar Domnul l-a trimis pe Moise și pe Aaron care i-au scos din Egipt și i-au adus ca să locuiască în locul acesta.
9 Dar pentru că ei L-au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor, El i-a vândut în mâinile lui Sisera, conducătorul oștirii Hațorului, în mâinile filistenilor și ale regelui Moabului, care au luptat împotriva lor.
10 Ei au strigat către Domnul, zicând: „Am păcătuit căci L-am părăsit pe Domnul și am slujit baalilor și aștoretelor . Dar acum, eliberează-ne de sub puterea dușmanilor noștri și Îți vom sluji Ție.“
11 Și Domnul i-a trimis pe Ierub-Baal, pe Barak, pe Iefta și pe Samuel și v-a eliberat de sub puterea dușmanilor din jurul vostru, astfel încât ați locuit în siguranță.