1 Într-una din zile, Ionatan, fiul lui Saul, i-a zis tânărului care-i ducea armele: „Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care se află de cealaltă parte!“ Tatălui său însă nu i-a spus nimic.
2 În acest timp, Saul se afla la marginea cetății Ghiva, sub rodiul din Migron, iar cei care se aflau cu el erau în număr de aproape șase sute de bărbați.
3 Se afla acolo și Ahia, care purta un efod. El era fiul lui Ahitub și fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, nepotul lui Eli, preotul Domnului de la Șilo. Nimeni nu știa însă că Ionatan plecase.
4 De fiecare parte a trecătorii prin care voia Ionatan să treacă ca să ajungă la garnizoana filistenilor se afla câte un colț de stâncă. Numele unuia era Boțeț, iar al celuilalt era Seneh.
5 Unul dintre ele se afla în partea de nord, spre Micmaș, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva.
6 Ionatan i-a zis tânărului care-i ducea armele: – Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu-L împiedică pe Domnul să izbăvească fie prin mulți, fie prin puțini.