16 Străjerii lui Saul, care se aflau în Ghiva lui Beniamin, s-au uitat și au văzut oștirea împrăștiindu-se în toate părțile.
17 Atunci Saul le-a zis bărbaților care erau cu el: „Numărați și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru.“ Când au numărat, au văzut că Ionatan și cel ce-i ducea armele lipseau.
18 Saul i-a zis lui Ahia: „Adu încoace Chivotul lui Dumnezeu!“ – pe atunci Chivotul lui Dumnezeu se afla la israeliți.
19 În timp ce Saul îi vorbea preotului, învălmășeala din tabăra filistenilor a început să fie din ce în ce mai mare. Atunci Saul i-a zis preotului: „Retrage-ți mâna!“
20 Apoi Saul și oamenii lui s-au adunat și au intrat în luptă unde au găsit o mare învălmășeală deoarece filistenii se omorau între ei.
21 Chiar și aceia dintre evrei care fuseseră înainte cu filistenii și se duseseră împreună cu aceștia în tabăra lor s-au întors și s-au alăturat israeliților care erau cu Saul și Ionatan.
22 De asemenea, când toți bărbații care se ascunseseră în regiunea muntoasă a lui Efraim au auzit că filistenii au fugit, au intrat și ei în luptă urmărindu-i.