23 Slujitorii lui Saul i-au spus aceste cuvinte lui David, iar acesta a răspuns: – Credeți că este un lucru neînsemnat să fii ginerele regelui? Eu sunt un om sărac și de puțină însemnătate.
24 Când slujitorii i-au spus lui Saul ce răspunsese David,
25 acesta le-a zis: „Așa să-i vorbiți lui David: «Regele nu dorește alt preț pentru mireasă, decât o sută de prepuțuri de-ale filistenilor, astfel încât regele să fie răzbunat pe dușmanii lui.»“ Saul însă dorea să-l facă pe David să cadă în mâinile filistenilor.
26 Slujitorii lui Saul i-au spus aceste cuvinte lui David, iar lui i-a plăcut ideea de a fi ginerele regelui. Înainte să se împlinească vremea hotărâtă,
27 David a plecat împreună cu oamenii săi și a ucis două sute de filisteni. Le-a adus prepuțurile și le-a dat în număr întreg regelui pentru a putea deveni ginerele lui. Atunci Saul i-a dat-o de soție pe fiica sa Mihal.
28 Când Saul a văzut și a înțeles că Domnul era cu David și că Mihal, fiica lui, îl iubea,
29 s-a temut și mai tare de David și i-a fost dușman tot restul vieții sale.