6 Saul a ascultat de Ionatan și a jurat: – Viu este Domnul că David nu va fi ucis.
7 Atunci Ionatan l-a chemat pe David și i-a spus toate aceste cuvinte. Apoi l-a adus la Saul, căruia David a continuat să-i slujească ca înainte.
8 Între timp a izbucnit din nou războiul. David a luptat împotriva filistenilor și le-a pricinuit o înfrângere așa de mare, încât aceștia au fugit dinaintea lui.
9 Într-o zi, pe când Saul ședea în casa sa, duhul cel rău trimis de Domnul a venit peste el. Saul ținea în mână o suliță, iar David cânta la liră.
10 Saul a încercat să-l țintuiască pe David cu sulița de zid, însă acesta s-a ferit de Saul, care a înfipt sulița în perete. Apoi David a fugit și a scăpat în noaptea aceea.
11 Atunci Saul a trimis niște oameni la casa lui David ca să-l pândească și dimineața să-l omoare. Însă Mihal, soția lui David, l-a înștiințat spunându-i: „Dacă nu-ți scapi viața în noaptea aceasta, mâine vei fi ucis.“
12 Mihal l-a coborât pe David pe fereastră, iar acesta a fugit și a scăpat.