19 Poimâine să cobori repede, să te duci la locul în care te-ai ascuns prima oară și să aștepți lângă stânca Ezel.
20 Eu voi trage trei săgeți spre ea ca și când aș trage la țintă.
21 Apoi voi trimite băiatul, poruncindu-i să caute săgețile. Dacă îi voi spune: «Iată, săgețile sunt dincoace de tine. Adu-le încoace!» atunci să vii pentru că, viu este Domnul , te afli în siguranță. Nu este nici un pericol.
22 Dacă însă îi voi spune băiatului: «Iată, săgețile sunt dincolo de tine», atunci să pleci pentru că Domnul te trimite.
23 Iar cu privire la ceea ce am vorbit noi, Domnul este martor între mine și tine pe vecie.“
24 David s-a ascuns în câmp. Când a început luna nouă, regele s-a așezat la masă să mănânce.
25 Regele s-a așezat pe locul său obișnuit, lângă perete, avându-l pe Ionatan în fața sa, iar pe Abner lângă el, în timp ce locul lui David era gol.