4 – Voi face pentru tine tot ceea ce dorești, i-a spus Ionatan lui David.
5 – Iată, mâine va fi lună nouă și ar trebui să stau la masă împreună cu regele, i-a zis David. Dă-mi voie însă să plec și să mă ascund în câmp până în seara zilei a treia.
6 Dacă tatăl tău va observa lipsa mea, să-i spui: „David m-a rugat să-i dau voie să dea o fugă până la Betleem, cetatea sa, deoarece acolo va fi adusă jertfa anuală pentru tot clanul.“
7 Dacă va accepta, atunci va fi pace pentru slujitorul tău. Însă dacă se va aprinde de mânie atunci să știi că a hotărât să-mi facă rău.
8 În ceea ce te privește, arată bunătate față de slujitorul tău, fiindcă ai făcut cu el un legământ înaintea Domnului. Iar dacă se găsește vreo nelegiuire în mine, omoară-mă tu însuți! Pentru ce să mă mai aduci înaintea tatălui tău?
9 – Niciodată! i-a zis Ionatan. Dacă aș fi știut că tatăl meu a hotărât să-ți facă rău, oare nu ți-aș fi spus?
10 – Cine îmi va da de știre dacă tatăl tău îți va răspunde cu asprime? l-a întrebat David pe Ionatan.