9 – Niciodată! i-a zis Ionatan. Dacă aș fi știut că tatăl meu a hotărât să-ți facă rău, oare nu ți-aș fi spus?
10 – Cine îmi va da de știre dacă tatăl tău îți va răspunde cu asprime? l-a întrebat David pe Ionatan.
11 Ionatan i-a răspuns: – Vino, să ieșim în câmp. Au ieșit amândoi în câmp
12 și acolo Ionatan i-a spus lui David: – Domnul, Dumnezeul lui Israel, este martor că voi iscodi pe tatăl meu mâine și poimâine cam pe la ceasul acesta. Dacă are gânduri bune pentru tine îți voi da de știre.
13 Domnul să se poarte cu Ionatan cu toată asprimea dacă tatăl meu va dori să-ți facă rău și eu nu-ți voi dezvălui lucrul acesta și nu te voi lăsa să pleci în siguranță. Domnul să fie cu tine așa cum a fost și cu tatăl meu.
14 Dacă voi mai trăi, să arăți față de mine o îndurare ca cea a lui Dumnezeu, așa încât să nu fiu ucis
15 și să nu-ți îndepărtezi niciodată bunătatea față de familia mea, atunci când Domnul va șterge de pe fața pământului pe fiecare din dușmanii lui David.