2 Toți cei care erau strâmtorați, datori și nemulțumiți s-au adunat la el, iar el a devenit conducătorul lor. Erau cu el în jur de patru sute de bărbați.
3 David a plecat de acolo la Mițpa, în Moab. I-a spus regelui Moabului: – Dă-le voie, te rog, tatălui meu și mamei mele să vină la voi, până voi ști ce va face Dumnezeu cu mine.
4 David i-a lăsat cu regele Moabului, iar ei au locuit cu acesta pe toată perioada cât David s-a aflat în fortăreață.
5 Însă profetul Gad i-a spus lui David: – Să nu rămâi în fortăreață, ci du-te în teritoriul lui Iuda! Astfel, David a plecat și a ajuns în pădurea Heret.
6 Saul a auzit că David, împreună cu oamenii care se aflau cu el, a fost descoperit. Saul, având în mână o suliță, ședea sub tamariscul de pe înălțimea din Ghiva și toți slujitorii săi se aflau în jurul său.
7 Saul le-a zis acestora: – Ascultați, beniamiți! Vă va da fiul lui Ișai vouă, tuturor, ogoare și vii? Vă va face el pe voi, pe toți, căpetenii peste mii și căpetenii peste sute?
8 Totuși voi toți ați uneltit împotriva mea și nimeni nu m-a înștiințat când fiul meu a încheiat un legământ cu fiul lui Ișai. Nici unuia dintre voi nu i-a păsat de mine și nu m-a înștiințat că fiul meu l-a răsculat pe slujitorul meu împotriva mea, ca să mă pândească așa cum o face astăzi.