5 După aceea însă pe David l-a mustrat cugetul pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul.
6 El le-a spus oamenilor săi: – Să mă ferească Domnul să fac un asemenea lucru stăpânului meu, care este unsul Domnului , și anume să îmi ridic mâna asupra lui. Doar este unsul Domnului!
7 Cu aceste cuvinte David i-a oprit pe oamenii săi și nu i-a lăsat să-l atace pe Saul. Apoi Saul s-a sculat, a părăsit peștera și și-a continuat drumul.
8 După aceea s-a sculat și David și a ieșit din peșteră. El a strigat după Saul: – O, rege, stăpânul meu! Când Saul s-a uitat în urma sa, David s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat.
9 I-a spus lui Saul: – De ce asculți cuvintele oamenilor care spun că David dorește să-ți facă rău?
10 În ziua aceasta ochii tăi au văzut că Domnul te-a dat în mâna mea, chiar astăzi, în peșteră. Cineva a spus să te ucid, dar eu am avut milă de tine și am hotărât să nu ridic mâna asupra stăpânului meu pentru că el este unsul Domnului.
11 Privește, părintele meu, privește colțul mantiei tale în mâna mea. Prin faptul că am tăiat colțul mantiei tale și nu te-am ucis, să înțelegi și să recunoști că nu sunt vinovat de răutate sau de răzvrătire și că nu am păcătuit împotriva ta. Cu toate acestea, tu mă pândești ca să-mi iei viața.