9 Fiți tari, filistenilor! Fiți bărbați, ca nu cumva să deveniți supușii evreilor așa cum v-au fost ei vouă. Fiți bărbați și luptați!“
10 Astfel, filistenii au luptat, iar Israel a fost înfrânt, fiecare bărbat dând bir cu fugiții. Pierderea a fost foarte mare, din Israel căzând pe câmpul de luptă treizeci de mii de pedestrași.
11 Chivotul lui Dumnezeu a fost capturat, iar cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, au murit.
12 În aceeași zi, un beniamit a fugit de pe câmpul de luptă și a venit la Șilo. Hainele lui erau sfâșiate, iar pe cap avea țărână.
13 Când a sosit el, Eli ședea pe scaunul său, așteptând lângă drum, căci inima lui tremura din pricina Chivotului lui Dumnezeu. Bărbatul a intrat în cetate, a spus ce s-a întâmplat și întreaga cetate a început să țipe.
14 Când a auzit Eli vuietul, a spus: „Ce înseamnă vuietul acesta?“ Bărbatul a venit repede și l-a înștiințat pe Eli.
15 Eli era în vârstă de nouăzeci și opt de ani și orbise.