18 Iar șoarecii din aur erau după numărul tuturor cetăților filistenilor, de la cetăți fortificate până la sate. Piatra aceea mare, pe care au așezat Chivotul Domnului, a rămas până în ziua de azi în câmpul lui Iosua, din Bet-Șemeș.
19 Domnul i-a lovit de moarte pe oamenii din Bet-Șemeș pentru că s-au uitat în Chivotul Domnului ; a lovit de moarte cincizeci de mii șaptezeci de bărbați dintre ei. Poporul a jelit din cauza acestei mari urgii cu care i-a lovit Domnul.
20 Atunci bărbații din Bet-Șemeș au zis: „Cine ar putea să stea înaintea Domnului , înaintea acestui Dumnezeu sfânt? Și la cine trebuie să se ducă Chivotul de la noi?“
21 Apoi au trimis mesageri la locuitorii din Chiriat-Iearim ca să le spună: „Filistenii au adus înapoi Chivotul Domnului. Veniți și luați-l la voi!“