6 De ce să vă împietriți inimile așa cum și le-au împietrit egiptenii și Faraon? Nu s-a purtat El aspru cu ei, așa încât i-au lăsat pe evrei să plece, iar aceștia au plecat?
7 Acum dar, pregătiți un car nou și două vaci care alăptează și care n-au fost puse la jug niciodată. Înjugați vacile la car și trimiteți vițeii lor înapoi acasă.
8 Luați Chivotul Domnului și puneți-l în car. Alături de el, într-o ladă, puneți obiectele din aur pe care I le trimiteți ca dar pentru vină. Apoi trimiteți-l și el va merge.
9 Uitați-vă după el, iar dacă, pe drumul spre teritoriul său, o va lua spre Bet-Șemeș, atunci Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, atunci vom ști că nu mâna Lui a fost cea care ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare.
10 Oamenii au făcut așa: au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car, iar pe vițeii lor i-au închis în țarc.
11 Au pus Chivotul Domnului în car împreună cu lada în care erau șoarecii de aur și chipurile bubelor lor.
12 Vacile au mers direct pe drumul care duce la Bet-Șemeș; ele au ținut mereu același drum, mugind, și nu s-au întors nici la dreapta, nici la stânga. Domnitorii filistenilor au mers după ele până la marginea cetății Bet-Șemeș.