19 Samuel i-a răspuns: – Eu sunt văzătorul. Urcă înaintea mea pe înălțime, căci astăzi vei mânca împreună cu mine. Dimineață te voi lăsa să pleci și-ți voi spune tot ceea ce se află în inima ta.
20 În ceea ce privește măgărițele pe care le-ai pierdut cu trei zile în urmă, nu te îngrijora pentru ele căci au fost găsite. Însă către cine este îndreptată toată dorința lui Israel dacă nu către tine și către întreaga ta familie?
21 Dar Saul i-a răspuns: – Nu sunt eu oare un beniamit, din cea mai mică seminție din Israel? Și clanul meu nu este cel mai neînsemnat dintre toate clanurile seminției lui Beniamin? De ce îmi vorbești în felul acesta?
22 Atunci Samuel l-a luat pe Saul și pe slujitorul său, i-a dus în sală și i-a așezat în fruntea celor poftiți, vreo treizeci la număr.
23 Samuel i-a zis bucătarului: – Adu bucata de carne pe care ți-am dat-o și despre care ți-am spus s-o pui deoparte!
24 Bucătarul a luat coapsa cu ce era pe ea și a așezat-o în fața lui Saul. Samuel a zis: – Aceasta a fost păstrată pentru tine. Mănâncă, pentru că am pus-o deoparte pentru tine de când am chemat poporul. Astfel, în acea zi, Saul a mâncat împreună cu Samuel.
25 După aceea au coborât de pe înălțime în cetate, iar Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperiș.