1 (Către mai marele cântăreților. Un psalm al lui David.) Dumnezeul laudei mele, nu tăcea!
2 Căci potrivnicii au deschis împotriva mea o gură rea și înșelătoare, îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă,
3 mă înconjoară cu cuvântări pline de ură și se războiesc cu mine fără temei.
4 Pe când eu îi iubesc, ei îmi sunt potrivnici; dar eu alerg la rugăciune.
5 Ei îmi întorc rău pentru bine, și ură, pentru dragostea mea.