1 (Către mai marele cântăreților. Se cântă ca și „Crinul mărturiei”. O cântare de laudă a lui David, spre învățătură. Făcută când purta război cu sirienii din Mesopotamia și cu sirienii din Țoba și când s-a întors Ioab și a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de edomiți.) Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăștiat și Te-ai mâniat: ridică-ne iarăși!
2 Ai cutremurat pământul, l-ai despicat; drege-i spărturile, căci se clatină!
3 Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorțire.
4 Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l înalțe spre biruința adevărului. – (Oprire)
5 Pentru ca preaiubiții Tăi să fie izbăviți, scapă-ne prin dreapta Ta și ascultă-ne!
6 Dumnezeu a zis în sfințenia Lui: „Voi ieși biruitor, voi împărți Sihemul și voi măsura valea Sucot.
7 Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cârmuire.
8 Moab este ligheanul în care Mă spăl; peste Edom Îmi arunc încălțămintea; țara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!” –
9 Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
10 Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat și nu mai ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre?
11 Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zadarnic.
12 Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, și El va zdrobi pe vrăjmașii noștri.