99 Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale.
100 Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.
101 Îmi țin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc cuvântul Tău.
102 Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveți.
103 Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!
104 Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii.
105 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.