6 Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, și nu știe cine le va lua.
7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.
8 Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!
9 Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.
10 Abate-Ți loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
11 Tu pedepsești pe om și-l lovești pentru fărădelegea lui: îi prăpădești, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)
12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-Ți urechea la strigătele mele! Nu tăcea în fața lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toți părinții mei.