1 (Către mai marele cântăreților. „Nu nimici.” O cântare de laudă a lui David. Făcută când a fugit în peșteră, urmărit de Saul.) Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.
2 Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
3 El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire) Da, Dumnezeu Își va trimite bunătatea și credincioșia.
4 Sufletul meu este între niște lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinți sunt sulițe și săgeți, și a căror limbă este o sabie ascuțită.
5 Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!
6 Ei întinseseră un laț sub pașii mei; sufletul mi se încovoia, și-mi săpaseră o groapă înainte: dar au căzut ei în ea. – (Oprire)