4 Tu îmi ții pleoapele deschise; și, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi.
5 Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară.
6 Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc înăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri și zic:
7 „Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Și nu va mai fi El binevoitor?
8 S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduința Lui pentru totdeauna?
9 A uitat Dumnezeu să aibă milă? Și-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?” – (Oprire)
10 Atunci îmi zic: „Ceea ce mă face să sufăr este că dreapta Celui Preaînalt nu mai este aceeași”…