17 De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morții!
18 Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna.
19 Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.
20 Te vor pune cei răi să șezi pe scaunul lor de domnie, ei care pregătesc nenorocirea la adăpostul Legii?
21 Ei se strâng împotriva vieții celui neprihănit și osândesc sânge nevinovat.
22 Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost.
23 El va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor; Domnul Dumnezeul nostru îi va nimici.