5 De aceea, cînd intră în lume, El zice: „Tu n’ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
6 n’ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!“
8 După ce a zis întîi: „Tu n’ai voit și n’ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat“, (lucruri aduse toate după Lege),
9 apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.“ El desființează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua.
10 Prin această „voie“ am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.
11 și, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, și aduce de multe ori aceleași jertfe, cari niciodată nu pot șterge păcatele,