Evrei 2 VDC

1 De aceea, cu atît mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile, pe cari le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele.

2 Căci, dacă Cuvîntul vestit prin îngeri s’a dovedit nezguduit, și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire,

3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mîntuire așa de mare, care,după ce a fost vestită întîi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,

4 în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri și felurite minuni, și cu darurile Duhului Sfînt, împărțite după voia Sa!

5 În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim.

6 Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul, ca să-ți aduci amine de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi?

7 L-ai făcut pentru puțină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă și cu cinste, l-ai pus peste lucrările mînilor Tale:

8 toate le-ai supus supt picioarele lui.“În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuș, acum, încă nu vedem că toate îi sînt supuse.

9 Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puțină vreme mai pe jos decît îngerii“, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă și cu cinste“, din pricina morții, pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți.

10 Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care și prin care sînt toate, și care voia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvîrșească, prin suferințe, pe Căpetenia mîntuirii lor.

11 Căci Cel ce sfințește și cei ce sînt sfințiți, sînt dintr’unul. De aceea, Lui nu-I este rușine să-i numească „frați“,

12 cînd zice: „Voi vesti Numele Tău fraților Mei; Îți voi cînta lauda în mijlocul adunării.“

13 și iarăș: „Îmi voi pune încrederea în El.“ și în alt loc: „Iată-Mă, Eu și copiii, pe cari Mi i-a dat Dumnezeu!“

14 Astfel dar, deoarece copiii sînt părtași sîngelui și cărnii, tot așa și El însuș a fost deopotrivă părtaș la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul,

15 și să izbăvească pe toți aceia, cari prin frica morții erau supuși robiei toată viața lor.

16 Căci negreșit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminței lui Avraam.

17 Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului.

18 și prin faptul că El însuș a fost ispitit în ceeace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiți.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13