Evrei 6 VDC

1 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvîrșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte, și a credinței în Dumnezeu,

2 învățătura despre botezuri, despre punerea mînilor, despre învierea morților și despre judecata vecinică.

3 și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.

4 Căci cei ce au fost luminați odată, și au gustat darul ceresc, și s’au făcut părtași Duhului Sfînt,

5 și au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor –

6 și cari totuș au căzut, este cu neputință să fie înoiți iarăș, și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și-L dau să fie batjocorit.

7 Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, și rodește o iarbă folositoare celor pentru cari este lucrat, capătă binecuvîntare dela Dumnezeu.

8 Dar dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat, și sfîrșește prin a i se pune foc.

9 Măcar că vorbim astfel, prea iubiților, totuș dela voi așteptăm lucruri mai bune și cari însoțesc mîntuirea.

10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea, pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, cari ați ajutorat și ajutorați pe sfinți.

11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaș rîvnă, ca să păstreze pînă la sfîrșit o deplină nădejde,

12 așa încît să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele.

13 Dumnezeu, cînd a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decît El, s’a jurat pe Sine însuș,

14 și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvînta, și îți voi înmulți foarte mult sămînța.“

15 și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobîndit făgăduința.

16 Oamenii, ce-i drept, obicinuiesc să jure pe cineva mai mare; jurămîntul este o chezășie, care pune capăt orișicărei neînțelegeri dintre ei.

17 Deaceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărîrii Lui, a venit cu un jurămînt;

18 pentruca, prin două lucruri cari nu se pot schimba, și în cari este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,

19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului,

20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, cînd a fost făcut „Mare Preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec“.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13