8 Isus Hristos este acelaș ieri și azi și în veci!
9 Să nu vă lăsați amăgiți de orice fel de învățături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mîncări, cari n’au slujit la nimic celorce le-au păzit. –
10 Noi avem un altar, din care n’au drept să mănînce ceice fac slujbă în cort.
11 În adevăr, trupurile dobitoacelor, al căror sînge este adus de marele preot în Locul prea sfînt, pentru păcat, „sînt arse de tot afară din tabără.“
12 De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuș sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă.
13 Să ieșim dar afară din tabără la El, și să suferim ocara Lui.
14 Căci noi n’avem aici o cetate stătătoare, ci sîntem în căutarea celei viitoare.