10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea, pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, cari ați ajutorat și ajutorați pe sfinți.
11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaș rîvnă, ca să păstreze pînă la sfîrșit o deplină nădejde,
12 așa încît să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele.
13 Dumnezeu, cînd a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decît El, s’a jurat pe Sine însuș,
14 și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvînta, și îți voi înmulți foarte mult sămînța.“
15 și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobîndit făgăduința.
16 Oamenii, ce-i drept, obicinuiesc să jure pe cineva mai mare; jurămîntul este o chezășie, care pune capăt orișicărei neînțelegeri dintre ei.