1 În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe cînd eram între prinșii de război dela rîul Chebar, s’au deschis cerurile, și am avut vedenii dumnezeiești.
2 În a cincea zi a lunii – era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin, –
3 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara Haldeilor, lîngă rîul Chebar; și acolo a venit mîna Domnului peste el.
4 M’am uitat, și iată că a venit dela mează-noapte un vînt năpraznic, un nor gros, și un snop de foc, care răspîndea de jurîmprejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului.
5 Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească.
6 Fiecare din ele avea patru fețe, și fiecare avea patru aripi.
7 Picioarele lor erau drepte, și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel, și scînteiau ca niște aramă lustruită.