Ezechiel 28 VDC

1 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2 „Fiul omului, spune voivodului Tirului: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă ți s’a îngîmfat inima și ai zis: «Eu sînt Dumnezeu, și șed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor», măcar că nu ești decît om și nu ești Dumnezeu, măcar că îți dai ifose ca și cînd ai fi Dumnezeu.

3 Iată că ești mai înțelept decît Daniel, nicio taină nu este ascunsă de tine;

4 prin înțelepciunea și priceperea ta ți-ai făcut avere, și ți-ai grămădit aur și argint în vistieriile tale;

5 prin marea ta înțelepciune și prin negoțul tău ți-ai mărit bogățiile, și prin bogățiile tale inima ți s’a îngîmfat foarte mult.

6 Deaceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă îți dai ifose ca și cînd ai fi Dumnezeu,

7 iată că voi aduce împotriva ta niște străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, cari vor scoate sabia împotriva înțelepciunii tale strălucitoare, și-ți vor pîngări frumuseța.

8 Te vor arunca în groapă, și vei muri ca ceice cad străpunși de lovituri, în mijlocul mărilor.

9 Vei mai zice tu atunci în fața ucigașului tău: «Sînt Dumnezeu,» măcar că ești om și nu Dumnezeu, supt mîna celui ce te va ucide?

10 Vei muri de moartea celor netăiați împrejur, de mîna străinilor! Căci Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu.“

11 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

12 „Fiul omului, fă un cîntec de jale asupra împăratului Tirului, și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ajunsesei la cea mai înaltă desăvîrșire, erai plin de înțelepciune, și desăvîrșit în frumuseță.

13 Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smaragd, și cu aur; timpanele și flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua cînd ai fost făcut.

14 Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfînt al lui Dumnezeu, și umblai prin mijlocul pietrelor scînteietoare.

15 Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, cînd ai fost făcut, pînă în ziua cînd s’a găsit nelegiuirea în tine.

16 Prin mărimea negoțului tău te-ai umplut de sîlnicie, și ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu, și te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scînteietoare.

17 Ți s’a îngîmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pămînt, te dau priveliște împăraților.

18 Prin mulțimea nelegiurilor tale, prin nedreptatea negoțului tău, ți-ai spurcat locașurile sfinte; de aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, și te prefac în cenușă pe pămînt, înaintea tuturor celor ce te privesc.

19 Toți cei ce te cunosc între popoare rămîn uimiți din pricina ta; ești nimicit, și nu vei mai fi niciodată!“

20 Cuvîntul Domnului mi-a vobit astfel:

21 „Fiul omului, întoarce-ți fața spre Sidon, și proorocește împotriva lui!

22 Spune: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată că am necaz pe tine, Sidonule, și voi fi proslăvit în mijlocul tău; ca să se știe că Eu sînt Domnul, cînd Îmi voi împlini judecățile împotriva lui, și cînd Îmi voi arăta sfințenia în mijlocul lui.

23 Voi trimete ciuma în el, voi face să curgă sîngele pe ulițele lui; vor cădea morții în mijlocul lui, uciși de sabia care va veni din toate părțile să-i lovească, și vor ști astfel că Eu sînt Domnul.

24 Atunci el nu va mai fi pentru casa lui Israel un spin care înțeapă, un mărăcine aducător de dureri, printre toți ceice-l înconjoară și-l disprețuiesc. Și vor ști astfel că Eu sînt Domnul, Dumnezeu.“

25 Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Cînd voi strînge iarăș casa lui Israel din mijlocul popoarelor la cari este risipită, Îmi voi arăta în ea sfințenia înaintea neamurilor, și vor locui în țara lor pe care am dat-o robului meu Iacov.

26 Vor locui liniștiți în ea, vor zidi case și vor sădi vii; da, vor locui liniștiți în ea, cînd Îmi voi împlini judecățile împotriva tuturor celorce-i înconjoară și-i disprețuiesc. Și vor ști că Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor.“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48