Ezechiel 21 VDC

1 Și Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2 „Fiul omului, întoarce-ți fața spre Ierusalim, și vorbește împotriva locurilor sfinte, proorocește împotriva țării lui Israel!

3 Spune țării lui Israel: „Așa vorbește Domnul: „Iată, am necaz pe tine, Îmi voi trage sabia din teacă și voi nimici cu desăvîrșire în mijlocul tău pe cel neprihănit și pe cel rău.

4 Pentrucă vreau să nimicesc cu desăvîrșire din mijlocul tău pe cel neprihănit și pe cel rău, sabia Mea va ieși din teacă, pentruca să lovească orice făptură, dela miazăzi pînă la miază noapte.

5 Și orice făptură va ști că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă, și nu se va mai întoarce înapoi în ea.

6 Și tu, fiul omului, gemi! Cu rărunchii zdrobiți, și cu amărăciunea în suflet, gemi supt privirile lor!

7 Și dacă te vor întreba: „Pentru ce gemi?“ să răspunzi: „Pentru că vine o veste“… Cînd va veni, toate inimile se vor înspăimînta, toate mînile vor slăbi, toate sufletele se vor mîhni, și toți genunchii se vor topi ca apa!…Iată că vine, a sosit, – zice Domnul, Dumnezeu!“

8 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

9 „Fiul omului, proorocește și spune: „Așa vorbește Domnul. Zi: „Sabia, da, sabia este ascuțită, și lustruită.

10 Este ascuțită pentru măcel, și lustruită ca să lucească!… O, sabie, tu tai toiagul de cîrmuire al fiului meu, care nesocotește orice lemn…

11 A dat-o la lustruit, ca s’o apuce cu mîna; este ascuțită sabia, și lustruită, ca să înarmeze mîna celui ce măcelărește.

12 Strigă și vaită-te, fiul omului! Căci este scoasă împotriva poporului Meu, împotriva tuturor voivozilor lui Israel, cari sînt dați pradă săbiei împreună cu poporul Meu; deaceea bate-te pe coapsă!

13 Da, încercarea s’a făcut, și ce va fi dacă toiagul acesta de cîrmuire, care nesocotește totul, va fi nimicit? zice Domnul Dumnezeu!“

14 „Și tu, fiul omului, proorocește, și bate din mîni! Loviturile săbiei să fie îndoite, întreite! Este sabia de măcel, sabia măcelului celui mare, care îi urmărește de toate părțile.

15 Ca să arunc groaza în inimi, ca să înmulțesc pe cei loviți, deaceea am tras sabia, amenințîndu-i la toate porțile lor. Vai! e făcută să fulgere, și ascuțită pentru măcel!

16 Strînge-ți puterile, sabie, întoarce-te la dreapta! Așează-te, întoarce-te la stînga! Îndreaptă-ți ascuțișul în toate părțile!

17 Și Eu voi bate din mîni de bucurie, și Îmi voi potoli urgia. Eu, Domnul, vorbesc!“

18 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

19 „Fiul omului, croiește-ți două drumuri pe unde să treacă sabia împăratului Babilonului! Amîndouă trebuie să iasă din aceeaș țară. Fă un semn pe drum, fă-l la începutul drumului care duce într-o cetate.

20 Să faci unul din aceste drumuri așa ca sabia că vină la Raba, cetatea copiilor lui Amon, și pe celalt, așa ca sabia să vină în Iuda, la Ierusalim, cetatea întărită.

21 Căci împăratul Babilonului stă la răscruce, la capătul celor două drumuri, ca să dea cu bobii; el scutură săgețile, întreabă terafimii, și cercetează ficatul.

22 Sorțul, care este în dreapta lui, înseamnă Ierusalimul, unde vor trebui să ridice berbeci, să dea poruncă pentru măcel, și să scoată strigăte de război; vor ridica berbeci împotriva porților, vor ridica întărituri și vor face șanțuri de apărare.

23 Copiii lui Israel nu văd în aceasta decît niște vrăjitorii deșerte, ei cari au făcut jurăminte mincinoase. Dar împăratul Babilonului își aduce aminte de nelegiuirea lor, așa că vor fi prinși.

24 De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Pentrucă vă făliți cu nelegiuirea voastră, vădindu-vă fărădelegile, arătîndu-vă păcatele în toate faptele voastre; pentrucă vă făliți cu ele, veți fi prinși de mîna lui!

25 Și tu, domn nelegiuit, gata să fii ucis, domn al lui Israel, a cărui zi vine tocmai cînd nelegiuirea este la culme!

26 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „La o parte cu mitra, jos cununa înpărătească! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălțat, și ce este înălțat va fi plecat!

27 Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decît la venirea Aceluia care are drept la ea, și în mîna căruia o voi încredința.“

28 „Și tu, fiul omului, proorocește, și spune: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu, despre copiii lui Amon și despre ocara lor. Spune: „Sabia, da, sabia este scoasă pentru măcel; este lustruită pentru nimicire, ca să lucească!

29 În mijlocul vedeniilor cu cari te înșală ei și în mijlocul proorociilor mincinoase pe cari ți le fac ei, te vor face să cazi între trupurile moarte ale celor răi, a căror zi vine tocmai cînd nelegiuirea lor este la culme.

30 Bagă-ți sabia înapoi în teacă. În locul în care ai fost făcut, în țara ta de naștere, te voi judeca!

31 Îmi voi vărsa mînia peste tine, voi sufla împotriva ta cu focul urgiei Mele, și te voi da în mînile unor oameni cari nu lucrează decît la nimicire.

32 Vei fi ars de foc; sîngele tău va curge în mijlocul țării! Nu-și vor mai aduce aminte de tine! Căci Eu, Domnul, am vorbit.“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48