10 Cît despre chipul fețelor lor era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau cîte o față de leu, la stînga lor, toate patru aveau cîte o față de bou, iar înapoi, toate patru aveau cîte o față de vultur.
11 Aripile fiecăreia erau întinse în sus, așa că două din aripile lor ajungeau pînă la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile.
12 Fiecare mergea drept înainte, și anume încotro le mîna duhul să meargă, într’acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte.
13 În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, cari ardeau; și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturii vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, și din el ieșeau fulgere.
14 Făpturile vii însă cînd alergau și se întorceau, erau ca fulgerul.
15 Mă uitam la aceste făpturi vii, și iată că pe pămînt, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor.
16 Înfățișarea acestor roate și materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, și toate patru aveau aceeaș întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel încît fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate.