23 Supt cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau fiecare cîte două aripi, cari le acopereau trupurile.
24 Cînd umblau, am auzit vîjiitul aripilor lor ca vîjiitul unor ape mari, și ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri; iar cînd se opreau, își lăsau aripile în jos.
25 Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar cînd se opreau își lăsau aripile în jos.
26 Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el.
27 Am mai văzut iarăș o lucire de aramă lustruită ca niște foc, înlăuntrul căruia era omul acesta, și care strălucea de jur împrejur; dela chipul rărunchilor lui pînă sus, și dela chipul rărunchilor lui pînă jos, am văzut ca un fel de foc, și de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.
28 Ca înfățișarea curcubeului, care sta în nor într’o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Cînd am văzut-o, am căzut cu fața la pămînt, și am auzit glasul Unuia care vorbea.