3 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara Haldeilor, lîngă rîul Chebar; și acolo a venit mîna Domnului peste el.
4 M’am uitat, și iată că a venit dela mează-noapte un vînt năpraznic, un nor gros, și un snop de foc, care răspîndea de jurîmprejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului.
5 Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească.
6 Fiecare din ele avea patru fețe, și fiecare avea patru aripi.
7 Picioarele lor erau drepte, și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel, și scînteiau ca niște aramă lustruită.
8 Supt aripi, de cele patru părți ale lor, aveau niște mîni de om; și toate patru aveau fețe și aripi.
9 Aripile lor erau prinse una de alta. Și cînd mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.