7 Am făcut cum mi se poruncise: mi-am scos lucrurile ziua ca pentru călătorie, seara am spart zidul cu mîna, și le-am scos pe negură și le-am pus pe umăr, în fața lor.
8 Dimineața însă, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:
9 „Fiul omului, nu ți-a zis casa lui Israel, această casă de îndărătnici: «Ce faci?»
10 Spune-le: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Proorocia aceasta privește pe domnul care este la Ierusalim, și pe toată casa lui Israel, care se află acolo.»
11 Spune: «Eu sînt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, așa li se va face și lor: se vor duce într’o țară străină în robie.
12 Domnitorul care este în mijlocul lor își va pune lucrurile pe umăr și va pleca pe negură; vor sparge zidul ca să-l scoată afară; își va acoperi fața, ca să nu vadă pămîntul cu ochii.
13 Îmi voi întinde mreaja peste el, și va fi prins în lațul Meu; îl voi duce la Babilon, în țara Haldeilor; dar nu-i va vedea, și va muri acolo.