3 Și spune-i: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu, către cetatea Ierusalimului: „Prin obîrșia și nașterea ta ești din țara Cananiților; tatăl tău era Amorit, și mama ta Hetită.
4 La naștere, în ziua cînd te-ai născut, buricul nu ți s’a tăiat, n’ai fost scăldată în apă, ca să fii curățită, nici n’ai fost frecată cu sare, și nici n’ai fost înfășată în scutece.
5 Ochiul nimănui nu s’a îndurat de tine, ca să-ți facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncată pe cîmp, așa de scîrbă le era de tine, în ziua nașterii tale.
6 Atunci Eu am trecut pe lîngă tine, te-am văzut tăvălită în sîngele tău, și am zis: „Trăiește chiar și în sîngele tău!“ Da, ți-am zis: „Trăiește chiar și în sîngele tău!“
7 Te-am înmulțit cu zecile de mii, ca iarba de pe cîmp. Și ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseță desăvîrșită; ți s’au rotunjit țîțele, ți-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.
8 Cînd am trecut Eu pe lîngă tine, M’am uitat la tine, și iată că îți venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ți-am acoprit goliciunea, ți-am jurat credință, am făcut legămînt cu tine, zice Domnul Dumnezeu, și ai fost a Mea!
9 Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sîngele de pe tine, și te-am uns cu untdelemn.