9 Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sîngele de pe tine, și te-am uns cu untdelemn.
10 Ți-am dat haine cusute cu fir, și o încălțăminte de piele de vițel de mare, te-am încins cu in supțire, și te-am îmbrăcat în mătasă.
11 Te-am împodobit cu scule scumpe, ți-am pus brățări la mînă, și o salbă la gît;
12 ți-am pus o verigă în nas, cercei în urechi, și o cunună minunată pe cap.
13 Astfel, ai fost împodobită cu aur și cu argint, și ai fost îmbrăcată cu in supțire, cu mătasă și cusături cu fir. Ai mîncat floarea făinei, miere și untdelemn. Erai de o frumuseță desăvîrșită, ba ajunsesei chiar împărăteasă.
14 Ți s’a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseța ta; căci era desăvîrșită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.“
15 „Dar te-ai încrezut în frumuseța ta, și ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ți-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor, și te-ai dat lor.