13 Am văzut că se spurcase, întocmai ca cea dintîi din amîndouă.
14 Ea a mers chiar mai departe în curviile ei. A zărit pe ziduri niște zugrăveli de bărbați, niște icoane de Haldei zugrăviți cu coloare roșie,
15 cu brîie împrejurul coapselor lor, cu turbane de felurite colori pe cap, toți avînd înfățișarea unor viteji, după felul Babilonenilor, a căror țară de naștere este Haldea; și s’a aprins după ei,
16 la cea dintîi privire, și le-a trimes soli în Haldea.
17 Și copiii Babilonului au venit la ea, în patul de dragoste, și au spurcat-o cu curviile lor. Așa că ea s’a spurcat cu ei, și apoi inima i s’a înstrăinat de ei.
18 Și cînd și-a dezgolit ea necurăția, și-a descoperit goliciunea, și inima Mea s’a înstrăinat de ea, cum se înstrăinase și de soru-sa.
19 Dar ea și-a înmulțit curviile tot mai mult, gîndindu-se iarăș la zilele tinereței ei, cînd curvea în țara Egiptului.