7 Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentrucă nu vrea să M’asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată și inima împietrită.
8 Iată, îți voi face fața tot așa de aspră ca și fețele lor, și fruntea tot așa de aspră ca fruntea lor.
9 Îți voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decît stînca. Nu te teme și nu te speria de ei, căci sînt o casă de îndărătnici!“
10 El mi-a zis: „Fiul omului, primește în inima ta și ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe cari ți le spun!
11 Du-te la prinșii de război, la copiii poporului tău: vorbește-le, și, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu!»
12 Și Duhul m’a răpit, și am auzit înapoia mea dîrdăitul unui mare cutremur de pămînt: slava Domnului s’a ridicat din locul ei.
13 Am auzit și vîjăitul aripilor făpturilor vii, cari se loveau una de alta, uruitul roatelor de lîngă ele, și dîrdăitul unui mare cutremur de pămînt.