18 Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sîngelui pe care-l vărsaseră în țară, și din pricina idolilor cu cari o spurcaseră.
19 I-am risipit printre neamuri, și au fost împrăștiați în felurite țări; i-am judecat după purtarea și faptele lor rele.
20 Cînd au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pîngăreau Numele Meu cel sfînt, așa încît se zicea despre ei: «Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din țara lor.»
21 Și am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfînt, pe care-l pîngărea casa lui Israel printre neamurile la cari se dusese.“
22 „De aceea, spune casei lui Israel: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfînt, pe care l-ați pîngărit printre neamurile la cari ați mers.
23 De aceea voi sfinți Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-ați pîngărit în mijlocul lor. Și neamurile vor cunoaște că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfințit în voi supt ochii lor.
24 Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strînge din toate țările, și vă voi aduce iarăș în țara voastră.