18 Și cînd îți vor zice copiii poporului tău: „Nu vrei să ne lămurești ce înseamnă lucrul acesta?“
19 să le răspunzi: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată că voi lua toiagul de lemn al lui Iosif, care este în mîna lui Efraim, și al semințiilor lui Israel cari-i sînt tovarășe, le voi uni cu toiagul lui Iuda, și voi face un singur lemn, așa că vor fi una în mîna Mea.“
20 Toiegele de lemn, pe cari vei scrie, să le ții astfel în mîna ta, supt ochii lor.
21 Și să le spui: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la cari s’au dus, îi voi strînge din toate părțile, și-i voi aduce înapoi în țara lor.
22 Voi face din ei un singur neam în țară, pe munții lui Israel; toți vor avea un singur împărat, și nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărțiți în două împărății.
23 Nici nu se vor mai spurca, prin idolii lor, cu urîciunile lor, și cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu cari au păcătuit, și-i voi curăți; ei vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor.
24 Robul Meu David va fi împărat peste ei, și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile mele și le vor împlini.