1 „Și tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta, și sapă pe ea cetatea Ierusalimului.
2 Înfățișează-o împresurată, zidește întărituri în jurul ei, înconjoară-o cu un șanț de apărare, pune tabere de ostași împrejurul ei, și ridică berbeci de fer împotriva ei de jur împrejur.
3 Ia o tigaie de fer, și pune-o, ca un zid de fer, între tine și cetate; îndreaptă-ți fața împotriva ei, ca să fie împresurată, și s’o strîmtorezi. Aceasta să fie un semn pentru casa lui Israel!
4 Apoi culcă-te pe coasta stîngă, și pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; cîte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor.