22 Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei, aveau aceeaș măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe șapte trepte, iar tinda ei era în partea dinlăuntru.
23 La curtea dinlăuntru era o poartă, în fața porții de miazănoapte și în fața porții de răsărit; a măsurat o sută de coți dela o poartă pînă la cealaltă.
24 M’a dus în partea de miazăzi,unde se afla poarta dela miazăzi. I-a măsurat stîlpii și tinda, cari aveau aceeaș măsură.
25 Poarta aceasta și tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, ca și celelalte ferestre, și poarta era lungă de cincizeci de coți și lată de douăzeci și cinci de coți.
26 La ea te suiai pe o scară de șapte trepte, iar tinda ei era în partea din lăuntru; pe stîlpi era cîte un finic de fiecare parte.
27 Curtea dinlăuntru avea o poartă înspre miazăzi; a măsurat dela o poartă pînă la cealaltă spre miazăzi o sută de coți.
28 M’a dus în curtea din lăuntru, pe poarta de miazăzi. A măsurat poarta de miazăzi, și a găsit că avea aceeaș măsură.