16 Vatra altarului avea o lungime de doisprezece coți, o lățime de doisprezece coți, și cu cele patru laturi ale lui făcea un patrat.
17 Pervazul avea patrusprezece coți lungime pe patrusprezece coți lățime, în cele patru laturi ale lui; marginea de sus era de o jumătate de cot; temelia era lată de un cot de jur împrejur, și treptele erau îndreptate spre răsărit.
18 El mi-a zis: „Fiul omului, așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată legile cu privire la altar, pentru ziua cînd îl vor face, ca să aducă pe el arderi de tot și să stropească sîngele.
19 Să dai preoților, Leviților, cari sînt din sămînța lui Țadoc și cari se apropie de Mine ca să-Mi slujească, zice Domnul Dumnezeu, un vițel pentru jertfa de ispășire.
20 Să iei din sîngele lui, și să ungi cele patru coarne ale altarului, cele patru colțuri ale pervazului, și marginea care-l înconjoară; să curățești astfel altarul și să faci ispășire pentru el.
21 Să iei vițelul pentru ispășite, și să-l ardă într’un loc anume lîngă Casă, afară din sfîntul Locaș.
22 În ziua a doua, să aduci ca jertfă de ispățire un țap fără cusur, ca să curățe altarul, cum l-au curățit cu vițelul.