11 ei vor fi în Locașul Meu cel sfînt ca slugi, vor păzi porțile casei și vor face slujbă în casă; vor junghia pentru popor vitele rînduite pentru arderile de tot și pentru celelalte jertfe, și vor sta înaintea lui ca să-i slujească.
12 Pentrucă i-au slujit înaintea idolilor lui, și au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, deaceea Îmi ridic mîna asupra lor, zice Domnul Dumnezeu, ca să-și poarte pedeapsa nelegiuirii lor.
13 Nu se vor apropia de Mine ca să fie în slujba Mea ca preoți, nu se vor apropia de lucrurile Mele cele sfinte, nici de lucrurile Mele prea sfinte; ci vor purta pedepsa rușinei lor și urîciunilor pe cari le-au săvîrșit.
14 Totuș le voi da paza casei, îi voi întrebuința la toată slujba ei și la tot ce trebuie făcut în ea.
15 «Dar preoții, Leviții, fiii lui Țadoc, cari au păzit slujba locașului Meu celui sfînt cînd se rătăceau copiii lui Israel dela Mine, aceia se vor apropia de Mine să-Mi slujească, și vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime și sînge, zice Domnul Dumnezeu.“
16 „Ei vor intra în Locașul Meu cel sfînt, se vor apropia de masa Mea ca să-Mi slujească, și vor fi în slujba Mea.
17 Cînd vor trece pe porțile curții dinlăuntru, se vor îmbrăca în haine de in; nu vor avea pe ei nimic de lînă, cînd vor face slujba în porțile curții dinlăuntru și în casă.