20 Tot așa vei face și în ziua întîi a lunii a șaptea, în ziua întîi a lunii noi, pentru cei din popor cari păcătuiesc fără voie sau din nechibzuință; și astfel veți curăți casa.
21 În ziua a patrusprezecea a lunii întîi, veți prăznui Paștele. Sărbătoarea va ținea șapte zile, în care timp se vor mînca azimi.
22 Domnitorul va aduce în ziua aceea, pentru el și pentru tot poporul țării, un vițel ca jertfă de ispășire.
23 În timpul celor șapte zile ale sărbătorii, va aduce ca ardere de tot Domnului, șapte viței și șapte berbeci fără cusur, în fiecare din cele șapte zile, și un țap ca jerfă de ispășire în fiecare zi.
24 Va adăuga și darul de mîncare: cîte o efă de fiecare vițel, și o efă de fiecare berbece, cu cîte un hin de untdelemn de efă.
25 În ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, la sărbătoare, va aduce timp de șapte zile aceleași jertfe de ispășire, aceleași arderi de tot și acelaș dar de mîncare împreună cu untdelemnul.“