8 Cînd va intra domnitorul, va intra pe drumul din tinda porții, și va ieși pe acelaș drum.
9 Dar cînd va veni poporul țării înaintea Domnului, la sărbători, celce va intra pe poarta de miazănoapte, ca să se închine, va ieși pe poarta de miazăzi; iar celce va intra pe poarta de miazăzi, va ieși pe poarta de miazănoapte; nu trebuie să se întoarcă pe aceeaș poartă pe care vor intra, ci vor ieși drept înainte pe cealaltă.
10 Domnitorul va intra cu ei cînd vor intra, și vor ieși împreună cînd vor ieși.
11 La sărbători și la praznice, darul de mîncare va fi de o efă pentru vițel, o efă pentru berbece, și cît va voi pentru miei, împreună cu un hin de untdelemn de fiecare efă.
12 Dacă însă domnitorul aduce Domnului o ardere de tot de bunăvoie sau o jerfă de mulțămire de bună voie, îi vor deschide poarta dinspre răsărit, și el își va aduce arderea de tot și jertfa de mulțămire așa cum o aduce în ziua Sabatului; apoi va ieși afară, și după ce va ieși, vor închide iarăș poarta.
13 În fiecare zi vei aduce Domnului ca ardere de tot un miel de un an, fără cusur; pe acesta îl vei aduce în fiecare dimineață.
14 Vei mai adăuga la el ca dar de mîncare, în fiecare dimineață, a șasea parte dintr’o efă, și a treia parte dintr’un hin de untdelemn, pentru stropirea floarei de făină. Acesta este darul de mîncare de adus Domnului; aceasta este o lege vecinică, pentru totdeauna!