8 Dar voi lăsa cîteva rămășițe dintre voi, cari vor scăpa de sabie printre neamuri, cînd veți fi risipiți în felurite țări.
9 Și cei ce vor scăpa din voi își vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi inima preacurvară și necredincioasă, și ochii cari au curvit după idolii lor. Atunci le va fi scîrbă de ei înșiși, din pricina mișeliilor pe cari le-au făcut, din pricina tuturor urîciunilor lor.
10 Și vor ști că Eu sînt Domnul, și că nu degeaba i-am amenințat că le voi trimete toate aceste rele.
11 Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Bate din mîni, dă din picioare, și zi: «Vai!» pentru toate urîciunile cele rele ale casei lui Israel, care va cădea lovită de sabie, de foamete și de ciumă.
12 Cine va fi departe va muri de ciumă, și cine va fi aproape va cădea ucis de sabie; iar cine va rămînea și va fi împresurat, va pieri de foame. Așa Îmi voi potoli urgia asupra lor.
13 Și veți ști că Eu sînt Domnul, cînd morții lor vor fi în mijlocul idolilor lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt, pe toate vîrfurile munților, subt orice copac verde, subt orice stejar stufos, acolo unde aduceau tămîie cu miros plăcut tuturor idolilor lor.
14 Îmi voi întinde mîna împotriva lor, și voi face țara deșartă și pustie, dela pustie pînă la Dibla, pretutindeni unde locuiesc. Și vor ști că Eu sînt Domnul.“