4 Ochiul Meu va fi fără milă pentru tine, și nu Mă voi îndura, ci te voi pedepsi după faptele tale, cu toate că urîciunile tale vor fi în mijlocul tău și ar trebui să te ajute. Și veți ști că Eu sînt Domnul.»
5 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, vine o nenorocire, o nenorocire nemaipomenită!
6 Vine sfîrșitul, vine sfîrșitul; se trezește împotriva ta! Iată că a și venit!
7 Îți vine rîndul, locuitor al țării!Vine vremea, se apropie ziua de necaz, și nu de bucurie pe munți!
8 Acum Îmi voi vărsa în curînd urgia peste tine, Imi voi potoli mînia peste tine; te voi judeca după faptele tale, și te voi pedepsi pentru toate minciunile tale.
9 Ochiul Meu va fi fără milă, și nu Mă voi îndura; te voi pedepsi după faptele tale, măcar că urîciunile tale vor fi în mijlocul tău, și ar trebui să te ajute. Și veți știi că Eu sînt Domnul, cel ce lovește!
10 Iată ziua! Iată-o că vine! Îți vine rîndul! Înflorește toiagul, odrăslește mîndria!