9 Ochiul Meu va fi fără milă, și nu Mă voi îndura; te voi pedepsi după faptele tale, măcar că urîciunile tale vor fi în mijlocul tău, și ar trebui să te ajute. Și veți știi că Eu sînt Domnul, cel ce lovește!
10 Iată ziua! Iată-o că vine! Îți vine rîndul! Înflorește toiagul, odrăslește mîndria!
11 Sîlnicia s’a înălțat, ca să slujească de toaiag răutății; nu mai rămîne nimic din ei, nici din gloata lor gălăgioasă, nici din bogăția lor! Și nimeni nu-i bocește!
12 Vine vremea, se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, să nu se mîhnească vînzătorul! Căci izbucnește mînia împotriva întregei lor mulțimi.
13 Nu, vînzătorul nu va mai căpăta înapoi ce a vîndut, chiar dacă ar mai fi printre cei vii; căci proorocia împotriva întregei lor mulțimi nu va fi schimbată, și din pricina nelegiuirii lui niciunul nu-și va păstra viața.
14 Sună trîmbița, totul este gata, dar nimeni nu merge la luptă; căci urgia Mea izbucnește împotriva întregei lor mulțimi.»
15 Afară bîntuie sabia, în casă ciuma și foametea! Cine este la cîmp va muri de sabie, iar cine este în cetate va fi mîncat de foamete și ciumă.