2 Și iată că au venit șase oameni de pe drumul porții de sus dinspre miază noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mînă. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, și cu o călimară la brîu. Au venit și s’au așezat lîngă altarul de aramă.
3 Slava Dumnezeului lui Israel s’a ridicat de pe heruvimul pe care era, și s’a îndreptat spre pragul casei; și el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in și care avea călimara la brîu.
4 Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor, cari suspină și gem din pricina tuturor urîciunilor, cari se săvîrșesc acolo.
5 Iar celorlalți le-a zis, în auzul meu: „Treceți după el în cetate, și loviți; ochiul vostru să fie fără milă, și să nu vă îndurați!
6 Ucideți, și nimiciți pe bătrîni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei; dar să nu vă atingeți de nici unul din ceice au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul Meu cel sfînt!“ Ei au început cu bătrînii, cari erau înaintea Templului.
7 Și El le-a zis: „Spurcați casa, și umpleți curțile cu morți!… Ieșiți…“ Ei au ieșit, și au început să ucidă în cetate.
8 Pe cînd ucideau ei astfel, și eu stam încă singur acolo, am căzut cu fața la pămînt, și am strigat: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimicești oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsîndu-Ți urgia asupra Ierusalimului?“